Contact
Site-uri OMV Petrom
en ro
Logout
Site-uri OMV Petrom
OMV and OMV Petrom Websites
OMV Grup www.omv.com OMV România www.omv.ro Petrom Romania www.petrom.ro Petrom Moldova www.petrom.md
Închide

OMV Petrom achiziționează o participație de 50% din „Respiră Verde”, lider în colectarea uleiului alimentar uzat în România

  • OMV Petrom face un  pas important pentru a-și asigura accesul la o sursă sigură de materii prime pentru a produce biocombustibili
  • Strategia OMV Petrom 2030: Biocombustibilii vor reprezenta peste 15% din producția grupului

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat contractul pentru achiziția a 50% din părțile sociale ale societății românești „Respiră Verde” SRL, lider local în colectarea uleiului alimentar uzat. Finalizarea tranzacției este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiții, inclusiv autorizarea de către Consiliul Concurenței și de către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.

Uleiul alimentar uzat este una dintre principalele materii prime regenerabile pentru a produce combustibil de aviație sustenabil (SAF) și biodiesel (ulei vegetal hidrotratat - HVO1). Utilizarea acestora în transport reduce considerabil emisiile de carbon. În cazul utilizării SAF, emisiile de CO2 rezultate din zborurile comerciale sunt cu aproximativ 80% mai mici față de combustibilul convențional.

Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing: „Căutăm cele mai bune soluții pentru reducerea emisiilor, iar biocombustibilii reprezintă o oportunitate pentru decarbonizarea transportului. Unul dintre obiectivele strategiei noastre pentru 2030 este ca biocombustibilii să reprezinte peste 15% din producția totală de combustibili. Prin această tranzacție, facem un prim pas pentru a ne asigura accesul la materia primă necesară producerii biocombustibililor și deschidem perspectiva integrării economiei circulare în activitățile noastre de bază”.

Înființată în urmă cu 12 ani, „Respiră” Verde colectează până la 10.000 de tone de ulei comestibil uzat pe an de la agenți economici din domenii precum industria ospitalității (hoteluri, restaurante) și retail. Societatea are o flotă proprie de transport și două depozite principale, în Bihor și Ialomița. Aceasta vizează intrarea pe alte piețe europene în viitorul apropiat.

Ionuț Popșea, cofondator „Respiră Verde”: ”Prin această tranzacție, ne alăturăm OMV Petrom și eforturilor sale de reducere a emisiilor și producere a carburanților sustenabili. Avem aceleași obiective privind piața uleiului alimentar uzat și credem că împreună vom crește gradul de colectare din România și din regiune.”

OMV Petrom a făcut pași importanți pentru a crește ponderea biocombustibililor. În 2022, Petrobrazi a devenit prima rafinărie certificată ISCC2 din țară care poate produce SAF și HVO prin co-procesarea materiilor prime de natură biologică. OMV Petrom are în vedere extinderea capacităților de producție pentru a realiza combustibili sustenabili obținuți dintr-o gamă variată de materii prime reziduale, cum este uleiul alimentar uzat.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acționarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2022. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 - 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.

 

1HVO – uleiul vegetal hidrotratat este cunoscut și sub numele de motorină regenerabilă, diesel verde sau biodiesel. Acesta  este un combustibil cu emisii reduse de carbon, produs prin prelucrarea lipidelor reziduale regenerabile. 

2International Sustainability and Carbon Certification (ISCC-EU). Acesta este un sistem recunoscut de Comisia Europeană pentru certificarea materialelor sustenabile ce respectă cerințele legale ale Directivei privind promovarea utilizării Energiei din Surse Regenerabile (RED).