Consiliul de Supraveghere

Consiliul de Supraveghere ghidează direcția companiei prin experiență și control strategic. Acesta susține deciziile majore, numește și monitorizează Directoratul și contribuie la asigurarea unei creșteri responsabile și sustenabile pe termen lung.
Consiliul de Supraveghere este format din nouă membri. Mandatul actual al Consiliului a început în aprilie 2025. Membrii Consiliului de Supraveghere sunt:
Alfred Stern (1965) – Membru și Președinte al Consiliului de Supraveghere
Alfred Stern este Președintele Directoratului și Directorul General Executiv al OMV AG din septembrie 2021. Înainte de a se alătura Grupului OMV în aprilie 2021 ca membru al Directoratului pentru Divizia Chimice și Materiale, el a fost Director General Executiv al Borealis din iulie 2018. În timpul mandatului său de 14 ani, Alfred Stern a deținut o serie de alte poziții executive la Borealis, ultima fiind de membru al Directoratului pentru Poliolefine și Inovație & Technologie. Și-a început cariera la DuPont de Nemours, acumulând o vastă experiență internațională în Elveția, Germania și Statele Unite ale Americii în domeniile Cercetare și Dezvoltare, Vânzări și Marketing și Managementul Calității și Afacerilor. Alfred Stern a studiat la Montanuniversität Leoben din Austria. Deține un doctorat în știința materialelor și un master în ingineria polimerilor și științe. Alfred Stern a fost numit în calitate de membru și Președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu 1 septembrie 2021.
Martijn Arjen van Koten (1970) – Vicepreședinte și Membru al Consiliului de Supraveghere
Martijn Arjen van Koten s-a născut în Olanda, unde a studiat Inginerie Chimică la Universitatea de Tehnologie din Delft.
Și-a început cariera profesională la Shell, în 1994, unde a ocupat mai multe funcții de management și tehnice în industria rafinare și downstream în Marea Britanie, Germania și Olanda. Începând cu 2004, Martijn Arjen van Koten a preluat funcțiile de Director General de Producție la Shell în Suedia și Singapore, înainte de a deveni Vicepreședinte Producție pentru Orient & Orientul Mijlociu în Singapore în 2009 și Vicepreședinte Furnizare & Distribuție în Statele Unite ale Americii în 2013. În 2013, Martijn Arjen van Koten s-a alăturat Borealis în calitate de membru al Directoratului, responsabil de Operațiuni, HSE & PTS în Austria. Din 2018 până în iunie 2021, a fost membru al Directoratului Borealis pentru Produse Chimice de bază & Operațiuni în Austria. Martijn Arjen van Koten a fost membru al Directoratului OMV din 1 iulie 2021 și a fost responsabil de divizia Rafinare până la 1 ianuarie 2023. Din 1 ianuarie 2023, este responsabil de divizia Combustibili & Materii Prime. Este căsătorit și are două fiice. Martijn Arjen van Koten a fost numit în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu 1 august 2021.
Christine Catasta* (1958) - Membru al Consiliului de Supraveghere
Christine Catasta deține o diplomă de master și un doctorat de la Universitatea de Economie și Afaceri din Viena.
Este consultant fiscal și expert contabil autorizat. Christine Catasta a fost CEO și Partener Senior la PwC Austria și membru al consiliului de supraveghere la Austrian Airlines AG și Telekom Austria AG.
În prezent este, printre altele, membru al Consiliului de Supraveghere la Erste Group Bank AG și președinte al comitetului de risc și membru al consiliului de supraveghere la Banca Comercială Română S.A. și membru al comitetului de audit. Christine Catasta a fost numită membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu 28 aprilie 2025.
Berislav Gaso (1974) - Membru al Consiliului de Supraveghere
Berislav Gaso deține o diplomă de master în inginerie mecanică de la Universitatea Tehnică din München, Germania și un doctorat în Administrarea Afacerii de la Universitatea St. Gallen, Elveția.
Berislav Gaso a ocupat mai multe funcții de management în cadrul Grupului MOL, după ce a lucrat ca partener junior la McKinsey & Company. Cel mai recent, a fost Vicepreședinte Executiv responsabil de Divizia Explorare & Producție din cadrul Grupului MOL.
La 1 martie 2023, Berislav Gaso a preluat funcția de membru al Directoratului OMV Aktiengesellschaft, fiind responsabil de Divizia Energie. Berislav Gaso a fost numit în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu 17 martie 2023.
Katja Tautscher (1972) – Membru al Consiliului de Supraveghere
Katja Tautscher este licențiată în drept (Magister iuris) la Universitatea din Viena, Facultatea de Drept, Viena, Austria și deține un MBA Executive de la INSEAD.
Este avocat definitv în Austria din 2001 și a fost admisă ca avocat în Anglia și Țara Galilor din 2005. Din 1996 până în 2006 a lucrat în diferite poziții în firme de avocatură prestigioase precum Clifford Chance (Düsseldorf), Allen & Overy (Londra, Marea Britanie), Wolf Theiss (Viena, Austria și Ljubljana, Slovenia). Cea mai recentă poziție a sa a fost de Director Juridic și de Conformitate la Borealis AG, Viena, Austria, iar din iunie 2022, Katja Tautscher a devenit SPV Consilier General al OMV Group.
Katja Tautscher a fost numită membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu 1 ianuarie 2023.
Jochen Weise* (1956) – Membru al Consiliului de Supraveghere
Jochen Weise a absolvit studii juridice la Universitățile din Bochum și Bonn, Germania, unde a obținut și doctoratul.
Începând cu 1 noiembrie 2010, Jochen Weise oferă consultanță Allianz Capital Partners GmbH în privința investițiilor în sectorul infrastructurii energetice și al tranziției energetice, cu un accent deosebit pe soluțiile bazate pe hidrogen. Jochen Weise a fost membru al Consiliului de Supraveghere la Verbundnetzgas AG în Leipzig între decembrie 2014 și iunie 2022. În calitate de Vicepreședinte Executiv și, ulterior, membru al Consiliului de Administrație al E.ON Ruhrgas AG, Jochen Weise a fost responsabil pentru toate activitățile companiei legate de aprovizionarea cu gaze (contracte pe termen lung, explorare și producție, GNL, optimizare) în perioada aprilie 2002 – august 2010. Și-a început cariera profesională la Shell în anul 1986, unde a deținut diverse poziții de conducere în divizia de produse petroliere Downstream a Shell din Germania și Portugalia (strategie, control, aprovizionare, vânzări comerciale), până la momentul în care s-a alăturat companiei Ruhrgas.
Jochen Weise a fost numit în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, începând cu data de 1 noiembrie 2016.
Răzvan-Eugen Nicolescu* (1978) - Membru al Consiliului de Supraveghere
Răzvan-Eugen Nicolescu a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Politehnica din București. De asemenea, a efectuat numeroase studii economice, fiind absolvent al programului MBA la Solvay Brussels School – Economie și Management, precum și al unui curs de guvernanță corporativă la Harvard Business School.
Răzvan-Eugen Nicolescu este un specialist renumit în domeniul energetic, având o experiență solidă atât în sectorul privat, cât și în cel public. A fost Director Reglementare și Afaceri Publice în cadrul OMV Petrom S.A. între anii 2008-2014, Președinte și Vicepreședinte al Agenției Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) între anii 2010-2016, precum și Ministrul Energiei din România în anul 2014, fără a fi membrul unui partid politic. Între februarie 2015 și aprilie 2021, Răzvan-Eugen Nicolescu a fost Partener – lider al echipei de consultanță pentru sectorul Resurse Energetice și Sustenabilitate al Deloitte pentru Europa Centrală. Din mai 2021, este membru al Consiliului de conducere al EIT – Institutul European de Inovare și Tehnologie, fiind numit de către Comisia Europeană.
Răzvan-Eugen Nicolescu a fost numit în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu 28 aprilie 2021.
Sorin-Dumitru Elisei (1977) - Membru al Consiliului de Supraveghere
Cu o experiență de peste 18 ani în sectorul energetic, Sorin Elisei a coordonat proiecte naționale și internaționale, precum și studii, analize, proiecte și strategii în domeniul energetic și schimbărilor climatice, cum ar fi definirea și implementarea strategiilor de decarbonizare, definirea planurilor de tranziție energetică, precum și implementarea factorilor ESG în planurile de dezvoltare a afacerilor.
Acesta a absolvit Facultatea de Jurnalism si Științele Comunicării din cadrul Universității București și un Program de Management Executiv din cadrul London School of Business and Finance. Sorin Elisei a urmat de asemenea diverse cursuri, traininguri și seminarii în sectorul energetic și din anul 2007 a activat in diferite funcții de conducere în companii active în sectorul energetic. Cea mai recentă poziție a fost cea de Director în cadrul practicii specializate în energie și sustenabilitate la Deloitte România. Din februarie 2024, a devenit Director General, Direcția Generală Politici Energetice și Green Deal din cadrul Ministerului Energiei.
Sorin-Dumitru Elisei a fost numit în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu 24 aprilie 2024.
Teodora Elena Preoteasa* (1984) – Membru al Consiliului de Supraveghere
Teodora Preoteasa este o strategă desăvârșită în domeniul politicilor publice și un executiv de rang înalt, cu peste 15 ani de experiență în gestionarea fondurilor europene, negocieri internaționale și programare strategică a investițiilor.
În prezent, ocupă funcția de Director al Direcției de Administrare a Fondurilor Europene în cadrul Băncii de Investiții și Dezvoltare a României. Anterior, Teodora a deținut diverse funcții în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene din România. Expertiza sa în guvernanță se extinde și la nivelul consiliilor de administrație ale unor instituții importante, precum ROMATSA și Comitetul Interministerial al EXIMBANK.
Este, de asemenea, lector asociat la Academia de Studii Economice din București, unde îndrumă studenți în domeniile managementului fondurilor europene și al politicilor publice.
Teodora deține o licență în Comunicare și Relații Publice, psihologie, management și marketing de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și are acreditări academice în Comunicare, Relații Publice, Comunicare Managerială și Integrare Europeană, obținute de la instituții de prestigiu din România. A urmat, de asemenea, cursuri de specializare oferite de Banca Europeană de Investiții, Banca Mondială și alte organizații internaționale.
Militantă pasionată pentru creșterea și empowerment-ul feminin, Teodora este dedicată elaborării de politici care promovează inovația, sustenabilitatea și coeziunea socio-economică. Este, totodată, o mamă devotată a trei copii.
Teodora Elena Preoteasa a fost numită membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu 28 aprilie 2025.
*Membru independent conform evaluării personale, prin raportare la criteriile prevazute de Legea Societăților nr. 31/1990, astfel cum au fost completate și ajustate prin Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București.
Organizare și funcţionare
Consiliul de Supraveghere este format din nouă membri, numiți de Adunarea Generală a Acționarilor pentru un mandat de patru ani (cu excepția membrilor interimari, care pot fi numiți de Consiliul de Supraveghere până la următoarea Adunare Generală a Acționarilor). Mandatul actual al Consiliului a început în aprilie 2025.
Consiliul de Supraveghere se întrunește ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată la trei luni. Ședințele pot avea loc fizic, prin telefon sau videoconferință. Pentru ca hotărârile să fie valabil adoptate, este necesară prezența sau reprezentarea a cel puțin cinci membri. Deciziile sunt adoptate cu votul majorității membrilor prezenți sau reprezentați. În caz de egalitate de voturi, Președintele Consiliului are votul decisiv. În situații urgente, Consiliul poate adopta hotărâri prin consultare scrisă, fără organizarea unei ședințe, cu majoritatea voturilor. Președintele decide dacă subiectele sunt de natură urgentă.
Atribuții și Responsabilități ale Consiliului de Supraveghere
Consiliul de Supraveghere are următoarele atribuții principale:
- supraveghează activitatea Directoratului, care gestionează operațiunile curente ale companiei;
- numește și revocă membrii Directoratului;
- prezintă Adunării Generale a Acționarilor un raport privind activitatea sa de supraveghere;
- verifică rapoartele întocmite de membrii Directoratului;
- analizează situațiile financiare anuale, atât cele individuale, cât și cele consolidate;
- propune Adunării Generale numirea și revocarea auditorului financiar independent, precum și durata minimă a contractului de audit;
- aprobă alte operațiuni, tranzacții sau investiții majore, conform reglementărilor interne ale companiei.
Atribuțiile și responsabilitățile Consiliului de Supraveghere sunt detaliate atât în Actul Constitutiv, precum și in Regulile Interne ale Consiliului de Supraveghere, ambele documente corporative fiind aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor.
Comitete
În afara întâlnirilor în plen ale Consiliului de Supraveghere, au fost înfiinţate două comitete:
Consiliul de Supraveghere a înființat un Comitet de Audit.
Rolul principal al Comitetului de Audit este de a supraveghea raportarea financiară și de durabilitate, cadrul de control intern și management a riscului, procesele de audit intern și extern, precum și cadrul pentru asigurarea conformității companiei cu legile și reglementările aplicabile.
Atribuțiile și responsabilitățile Comitetului de Audit sunt detaliate în Termenii de Referință ai Comitetului de Audit, aprobați de către Consiliul de Supraveghere.
Membri:
Comitetul de Audit este alcătuit din șase membri, numiți prin decizie a Consiliului de Supraveghere dintre membrii acestuia, respectiv:
- Jochen Weise* (Presedinte si Membru)
- Christine Catasta* (Vicepreședinte si Membru)
- Răzvan-Eugen Nicolescu* (Membru)
- Katja Tautscher (Membru)
- Sorin-Dumitru Elisei (Membru)
- Teodora Elena Preoteasa* (Membru)
* Membru independent conform evaluării personale, prin raportare la criteriile prevăzute de Legea Societăților nr. 31/1990, astfel cum au fost completate și ajustate prin Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București.
Consiliul de Supraveghere a înființat un Comitet de Nominalizare și Remunerare.
Principalele responsabilități ale Comitetului de Nominalizare și Remunerare includ: implicarea în planificarea succesiunii pentru Directorat, coordonarea evaluării anuale a Consiliului de Supraveghere și a comitetelor acestuia, implicarea în dezvoltarea programelor de formare profesională, realizarea evaluării independenței membrilor Consiliului de Supraveghere, a avea un rol activ și responsabilități în ceea ce privește cadrul de compensare al Consiliului de Supraveghere și al Directoratului.
Atribuțiile și responsabilitățile Comitetului de Nominalizare și Remunerare sunt detaliate în Termenii de Referință ai Comitetului de Nominalizare și Remunerare, așa cum au fost aprobați de către Consiliul de Supraveghere.
Membri:
Comitetul de Nominalizare și Remunerare este alcătuit din patru membri, numiți prin decizie a Consiliului de Supraveghere dintre membrii acestuia, respectiv:
- Berislav Gaso (Presedinte si Membru)
- Martijn Arjen van Koten (Vicepreședinte si Membru)
- Sorin-Dumitru Elisei (Membru)
- Teodora Elena Preoteasa * (Membru).
* Membru independent conform evaluării personale, prin raportare la criteriile prevăzute de Legea Societăților nr. 31/1990, astfel cum au fost completate și ajustate prin Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București.
Independenţa membrilor Consiliului de Supraveghere
Legea societăților nr. 31/1990 reglementează principalele criterii de independență aplicabile membrilor Consiliului de Supraveghere.
De asemenea, Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București, aplicabil companiilor listate, conține prevederi suplimentare privind independența membrilor Consiliului de Supraveghere, completând cerințele legale.
Statutul de membru independent este indicat, acolo unde este cazul, alături de numele fiecărui membru al Consiliului de Supraveghere.
Conflicte de interese
Reglementările referitoare la conflictele de interese sunt prevăzute în Legea societăților nr. 31/1990 și în Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București.
Conform Legii societăților, membrii organelor de conducere trebuie să își exercite mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, cu loialitate, acționând în interesul companiei și abținându-se de la divulgarea informațiilor confidențiale sau a secretelor comerciale. De asemenea, în cazul în care un membru are un interes, direct sau indirect, într-o anumită operațiune contrar intereselor companiei, acesta trebuie să informeze ceilalți membri ai conducerii și auditorii (externi sau interni) și să nu participe la deciziile privind acea operațiune.
Codul de Guvernanță Corporativă stabilește, ca principiu de bună practică, obligația companiei de a informa acționarii cu privire la existența sau posibilitatea apariției unor conflicte de interese în cazul candidaților propuși pentru funcția de membru al Consiliului de Supraveghere, în momentul numirii sau reînnoirii mandatului. Aceste situații includ relații de afaceri, de natură familială sau alte tipuri de relații care ar putea influența obiectivitatea și performanța în exercitarea mandatului. Astfel, pentru candidații propuși, se colectează chestionare și declarații privind conflictele de interese existente sau potențiale, care sunt publicate pe site-ul companiei.