Proiectele solare din Oltenia avansează: livrări de amploare de panouri solare

30 iun. 2026

4 min citire

Etichete:

Fotovoltaic
Projects
Energie regenerabila
  • ~800.000 panouri în total pentru cele patru parcuri

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Sud-Estul Europei, împreună cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), anunță sosirea în România a primului lot de panouri fotovoltaice - parte dintr-un total de aproximativ 800.000 de panouri - destinate celor patru parcuri solare cu o capacitate totală de aproximativ 550 MW, aflate în construcție în localitățile Ișalnița, Tismana și Rovinari. Acesta este un nou pas major în implementarea unuia dintre cele mai ample programe de energie regenerabilă din România.

„Sosirea panourilor în România arată progresul real pe șantier și confirmă ritmul bun al proiectului. Este un pas important înainte și un exemplu de parteneriat public–privat care funcționează”, a spus Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.

,,Sosirea primului lot de panouri fotovoltaice confirmă avansarea proiectelor de energie regenerabilă dezvoltate în parteneriat cu OMV Petrom și reprezintă o etapă importantă în procesul de implementare a investițiilor prevăzute în planul de restructurare și decarbonare al companiei. Aceste proiecte contribuie la diversificarea mixului de producție și la consolidarea perspectivei de dezvoltare a Complexului Energetic Oltenia pe termen lung”, a declarat  Constantin-Cosmin Trufelea, președintele Directoratului Complexul Energetic Oltenia.

Primii 100 MW de panouri au ajuns în Portul Constanța și vor fi transportați către amplasament

Primele loturi de panouri au sosit recent în România, fiind descărcate în Portul Constanța. De aici, echipamentele vor fi încărcate pe camioane specializate și transportate etapizat către amplasamentele parcurilor fotovoltaice.

În total, ~1.500 de transporturi cu camioane vor fi necesare pentru această operațiune logistică de amploare, coordonată astfel încât lucrările de instalare să poată începe imediat pe măsură ce panourile ajung pe șantier.

Detalii tehnice despre panouri

Panourile fotovoltaice sunt produse de un renumit producător mondial și fac parte din generația N-type Half-cell Bifacial Module.

Caracteristicile tehnice includ:

  • ~800.000 panouri în total pentru cele patru parcuri - suficient cât să acopere o suprafață comparabilă cu cea a Parcului Herăstrău din București, sau peste 1.500 de terenuri de fotbal.

Panourile sunt proiectate să funcționeze optim în condiții variate de temperatură și radiație solară, asigurând o producție stabilă și eficientă pe termen lung.

Lucrările de instalare vor începe odată cu sosirea panourilor pe amplasamente

Odată cu sosirea primelor transporturi, echipele de construcție vor începe instalarea panourilor pe structurile montate. Activitățile se vor desfășura în paralel pe cele trei amplasamente, în linie cu calendarul de execuție.

Parcurile fotovoltaice sunt estimate să devină operaționale în 2027, iar energia produsă va acoperi echivalentul consumului anual al circa 500.000* de gospodării.

Investiție strategică pentru tranziția energetică

Valoarea totală a investiției depășește 400 milioane euro, din care aproximativ 70% este asigurată prin Fondul pentru Modernizare. Prima tranșă, în valoare de circa 70 milioane euro, a fost primită în decembrie 2025.

OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali în proiect, fiecare deținând 50%.

Recalificare pentru viitor: de la minerit la energie regenerabilă

OMV Petrom susține programul RenewAcad, derulat în parteneriat cu CE Oltenia, prin care salariați ai companiei beneficiază de reconversie profesională pentru activități specifice producției de energie din surse regenerabile. În cadrul acestui demers, aflat în desfășurare la nivelul societății, salariații au oportunitatea de a se implica în construcția și exploatarea parcurilor fotovoltaice. Până în prezent, aproximativ 255 de salariați ai Complexului Energetic Oltenia au absolvit cursul de specializare „Instalator pentru sisteme fotovoltaice solare”, dobândind competențe în montajul, punerea în funcțiune și întreținerea sistemelor fotovoltaice. Inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu prin care au fost pregătiți peste 10.000 de profesioniști pentru susținerea tranziției energetice a României.

*Estimare bazată pe factorul mediu de capacitate pentru energia solară în România și consumul mediu de energie electrică pe gospodărie conform datelor ANRE.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep în 2025. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.

OMV Petrom este listată la Bursa de Valori București cu 28,1% din acțiuni liber tranzacționabile. La sfârșitul anului 2025, acționarii români dețineau circa 45% din acțiuni, din care statul român, deținea 20,7%, iar 24,4% erau deținute de fondurile de pensii din România, precum și de alte persoane fizice și entități juridice românești). OMV Aktiengesellschaft deținea 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deținute de alți investitori străini.

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu peste 48 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2025. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 21 miliarde de euro si a alocat circa 210 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Angajamentul nostru față de atenuarea schimbărilor climatice este reflectat de eforturile noastre consecvente de a ne reduce emisiile, cu obiectivul pe termen lung de a atinge operațiuni cu emisii nete zero până în 2050.

Despre Complexul Energetic Oltenia

Complexul Energetic Oltenia este unul dintre principalii producători de energie electrică din România, și cea mai importantă companie energetică pe baza de lignit din țară, având un rol important în asigurarea funcționării în condiții de siguranță a Sistemului Energetic Național.

Compania implementează un amplu program de restructurare și decarbonare, care include dezvoltarea de capacități de producere a energiei din surse regenerabile și din gaze naturale, contribuind la tranziția către un sistem energetic sustenabil și competitiv.