Contact
Site-uri OMV Petrom
en ro
Logout
Site-uri OMV Petrom
OMV and OMV Petrom Websites
OMV Grup www.omv.com OMV România www.omv.ro Petrom Romania www.petrom.ro Petrom Moldova www.petrom.md
Închide

Un nou restaurant Subway, în stația Petrom din Băneasa

  • Parteneriatul cu Subway a fost inițiat în 2014
  • Până acum, patru restaurante Subway au fost deschise în benzinăriile Petrom

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, anunță inaugurarea celui de-al patrulea restaurant Subway din reteaua de benzinării Petrom, în stația de alimentare Băneasa.

"Stația Petrom Băneasa beneficiază de un spațiu generos, inclusiv cu locuri de parcare. Subway, unul din cele mai mari și mai cunoscute lanțuri de restaurante din lume, ni s-a alăturat și în această stație-reper pentru București. Credem în avantajele reciproce pe care le poate aduce alăturarea celor două branduri", declară Adrian Nicolaescu, retail manager în cadrul OMV Petrom.

Restaurantul din cadrul benzinăriei Petrom Băneasa este cel de-al patrulea restaurant deschis în cadrul parteneriatului dintre Petrom și Subway. Este amplasat pe principala arteră de ieșire din București, pe DN1, în apropiere de fântâna Miorița. Restaurantul are o suprafață de 127 de metri pătrați, 36 de locuri la mese și va fi deschis zilnic, între orele 09:00 și 23:00.

Primul restaurant Subway din România a fost deschis în anul 2012 in Bucureşti, iar, de atunci, extinderea rețelei a continuat în București și în toată ţara.

Primul restaurant Subway din benzinării a fost inaugurat în vara lui 2014, în stația Petrom Veștem, la ieșirea din Sibiu. A urmat orașul Alba Iulia, iar, în urmă cu câteva luni, a fost deschis primul Subway dintr-o stație Petrom din București. Restaurantul Subway din Băneasa este cel de-al 27-lea deschis în România.

Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 65 milioane bep în 2015. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinării, la sfârşitul lui 2015.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Pentru mai multe detalii şi informaţii:
Biroul de Presă OMV Petrom: +40 (372) 161547; press.office@petrom.com Website: www.omvpetrom.com; www.petrom.ro

Despre SUBWAY

De câteva decenii, SUBWAY vine cu o abordare revoluționară pentru schimbarea modul de gândire a consumatorilor cu privire la fast-food: acum mai sănătos, rapid, accesibil și convenabil. Hai să ne întoarcem puțin în timp pentru a vedea cum a început!

In anul 1965, la vârsta de 17 ani, Fred DeLuca a început afacerea cu un împrumut de $ 1.000 de la un prieten de familie, Dr. Peter Buck. Primul restaurant SUBWAY® s-a deschis în Bridgeport, Connecticut, în același an.In următorul deceniu, sistemul de franciza a fost implementat și sandwich-ul pilot, clasicul BMT a fost introdus. Trecând mai departe, în 1983, SUBWAY® devine unul dintre primele restaurante cu serviciu rapid care introduce coacerea pâinii în restaurant.

In timpul anilor '90, brandul a continuat să se extindă la nivel internațional, cu primele magazine deschise în Mexic, Aruba, Brazilia, Portugalia, Spania, Austria, Islanda și Rusia, printre altele.

Astăzi, brandul SUBWAY® este cel mai mare lanț de sandwich de tip submarine din lume, cu mai mult de 37.000 de locații în întreaga lume. SUBWAY® a devenit alegerea principala pentru persoanele care caută mese rapide, nutritive, de care se poate bucura întreaga familie.

Subway: +40 728 040 898, radev_r@subway.com
Website: http://www.subwayro.com/, https://www.facebook.com/subwayro/