OMV Petrom dezminte alegaţiile referitoare la manipularea preţurilor la energie
OMV Petrom respinge alegaţiile de manipulare a pieței şi vulnerabilizare a sistemului energetic național, astfel cum acestea au fost reflectate recent in spațiul public. Aceste alegații sunt de natură să afecteze reputația companiei şi implicit derularea activităților comerciale. OMV Petrom acționează în deplin acord cu legislaţia din România, pe principii comerciale şi de transparenţă.
În ultimii 12 ani, OMV Petrom a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea sectorului energetic, prin investiții mari in sector, inclusiv în noi capacități de producție electricitate: Centrala de la Brazi este cel mai mare proiect greenfield privat în generarea de energie din Romania de după 1989.
Întreruperea intenţionată a producţiei şi a comercializării de energie este contrară raţiunii de business a oricărei companii energetice.
Dezminţim alegaţiile referitoare la manipularea preţurilor la electricitate. Compania nu numai că nu a beneficiat de preţurile ridicate din ianuarie 2017, ci dimpotrivă, a fost afectată negativ:
- Din cauza unor defecţiuni tehnice, aşa cum am informat autorităţile competente, Centrala de la Brazi funcţiona la 50% din capacitate încă din octombrie 2016, cu trei luni înainte de vârful de preţuri ale electricităţii, înregistrat în ianuarie 2017.
- OMV Petrom a înregistrat pierderi ca urmare a creşterii preţurilor la electricitate. Compania avea în derulare contracte la termen pentru electricitatea ce urma a fi produsă de Centrala de la Brazi. Din cauza indisponibilităţii a jumătate din capacitate, compania a fost nevoită să achiziţioneze cantităţile respective de pe piaţă, la preturi mai mari, pentru a îşi onora obligaţiile contractuale.
- În plus, potrivit REMIT, alte 15 unităţi de producţie din Romania au fost indisponibile pe întreaga durată a lunii ianuarie 2017, similar situaţiei Centralei de la Brazi, cu o capacitate cumulată de peste 3.000 de MW; Centrala de la Brazi reprezenta aproximativ 14% din capacităţile indisponibile.
Menţionăm că, în urma creşterii preţurilor la electricitate in ianuarie 2017, Autoritatea Naţionala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliului Concurenţei (CC) au analizat aceasta situaţie. Potrivit declaraţiilor publice ale reprezentanţilor ANRE şi CC, în urma analizei, nu au fost identificate indicii de manipulare a pieţei sau de înţelegeri între jucătorii din domeniu.
Până la acest moment şi, implicit, anterior lansării in spațiul public a alegațiilor menționate, companiei nu i s-a solicitat de către Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind activitatea ANRE, un punct de vedere referitor la acestea.
OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 785 benzinării, la sfârșitul lunii iunie 2017, sub două branduri, OMV și Petrom.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat aproximativ 49 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.
Gasiti mai multe detalii in comunicatul atasat.