Contact
Site-uri OMV Petrom
en ro
Logout
Site-uri OMV Petrom
OMV and OMV Petrom Websites
OMV Grup www.omv.com OMV România www.omv.ro Petrom Romania www.petrom.ro Petrom Moldova www.petrom.md
Închide

Raport curent - Petrom semnează contractul pentru construirea centralei electrice de la Brazi cu un consorţiu format din General Electric şi Metka

Conform Legii nr. 297/2004 si Regulamentului nr.1/2006 al CNVM

Data raportului: 31 martie 2008
Denumirea entităţii emitente: PETROM S.A.
Sediul social: Bucuresti, Calea Dorobantilor nr. 239 sector 1
Numărul de telefon / Fax: +40 372 868930 / +40 21 3068538
Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului
Comertului: 1590082
Atribut fiscal: R
Număr de ordine în Registrul Comertului: J 40/8302/1997
Capital social subscris şi vărsat: 5.664.410.833,5 RON
Piaţa reglementată pe care se tranzacţionează valorile
mobiliare emise: Bursa de Valori Bucuresti

Eveniment important de raportat:

Petrom semnează contractul pentru construirea  centralei electrice de la Brazi cu un consorţiu format din General Electric şi Metka

  • Consorţiul General Electric – Metka a fost selectat printr-o licitaţie
  • Negocieri între Petrom şi General Electric – Metka pentru mentenanţa viitoarei centrale
  • Petrom va furniza circa 8-9% din producţia de electricitate a României la nivelul anului 2012

Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud - Est, a semnat astăzi cu un consorţiu format din General Electric (USA) şi Metka (Grecia) („Consorţiul”), contractul pentru construcţia unei centrale electrice , la Brazi, România. Conform contractului, Consorţiul  va construi şi livra la cheie, până în septembrie 2011, o centrală de producere a energiei electrice şi a aburului în ciclu combinat, care va funcţiona pe bază de gaze naturale. Valoarea contractului depăşeşte 400 de milioane de euro.
În prezent, Petrom şi Consorţiul poartă negocieri pentru semnarea unui contract de mentenanţă a centralei pe termen lung.

Gerald Kappes, membru al Directoratului Petrom, responsabil de Gaze, Energie electrică şi Doljchim : „Am agreat cu General Electrica – Metka condiţiile contractuale pentru ridicarea centralei  electrice de la Brazi şi ne vom concentra în continuare asupra fazei de construcţie, astfel încă să începem furnizarea în sistemul energetic naţional în a doua parte a anului 2011. Petrom va deveni un jucător important pe piaţa de electricitate, în condiţiile în care, la nivelul anului 2012, vom asigura circa 8-9% din electricitatea produsă în România.” 

General Electric – Metka a fost selectat pentru construcţia centralei electrice în urma unei licitaţii organizate de Petrom, care a durat circa 7 luni. În cadrul licitaţiei au depus oferte General Electric –Metka, ATEC, Alstom şi Siemens. Consorţiul General Electric –Metka a avut cea mai competitivă ofertă  şi, prin urmare, la sfârşitul lunii ianuarie 2008, a fost selectat ca şi ofertant preferat pentru negocierea contractului.

Proiectul se bazează pe echipamentul GE 9FB şi utilizează o configuraţie "2+1 multi-shaft",  cu două turbine cu gaz, două cazane recuperatoare şi o turbină cu abur. Centrala va dezvolta o putere netă de peste 860 MW şi se aşteaptă o eficienţă a acesteia de peste 57%.

Aproximativ 20% din capacitatea centralei va fi utilizată pentru acoperirea consumului propriu al Petrom, iar restul va fi vândut pe piaţa de energie din România. 

Centrala va fi amplasată pe un teren aflat în cadrul perimetrului rafinăriei Petrobrazi. În prezent se desfăşoară lucrări de pregătire a terenului pentru construcţie. Construcţia centralei este estimată să înceapă la începutul anului 2009. 

Gerald Kappes

Membru al Directoratului
Responsabil cu activitatea de Gaze Naturale, Energie & Produse chimice