Contact
Site-uri OMV Petrom
en ro
Logout
Site-uri OMV Petrom
OMV and OMV Petrom Websites
OMV Grup www.omv.com OMV România www.omv.ro Petrom Romania www.petrom.ro Petrom Moldova www.petrom.md
Închide

KPMG validează Managementul Conformității în OMV Petrom

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, este primul grup din România al cărui Sistem de Management al Conformității a fost auditat de către unul dintre cei patru mari auditori de talie mondială - KPMG. Managementul Conformităţii vizează respectarea legislaţiei în vigoare şi a principiilor de guvernanţă corporativă şi etică ce se regăsesc în Codul de Conduită al companiei, respectiv principii de integritate, transparenţă şi onestitate.

Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom: "Performanţa unei companii este strâns legată de respectarea legislaţiei şi a normelor de conduită. Tocmai de aceea, Directoratul OMV Petrom susține şi promovează o cultură organizaţională bazată pe principii şi valori universal acceptate, precum şi pe respectarea standardelor internaţionale."

Auditarea Sistemului de Management al Conformității al OMV Petrom reprezintă un demers voluntar, inițiat la nivelul Grupului OMV, pentru a obține o recunoaştere la nivel internațional în ceea ce priveşte respectarea celor mai înalte standarde în domeniul conformității.

În cursul auditului au fost examinate aspecte de conformitate privind etica în afaceri, lupta împotriva corupţiei, pieţele de capital, concurenţa şi embargourile comerciale, raportate la cele mai bune practici internaţionale.

Evaluarea a fost realizată de KPMG în linie cu cerințele Standardului 980 emis de către Institutul de Auditori Publici din Germania (IDW). Acest standard se numără printre cele mai performante la nivelul Uniunii Europene şi este cel mai relevant pentru Grupul OMV.

"Această certificare reprezintă pentru OMV Petrom nu numai o recunoaștere locală, ci şi o apreciere internațională privind calitatea sa de organizație care îşi respectă angajamentele în domeniul conformității. Aceasta reprezintă o răsplată a eforturilor noastre din sfera conformității, o dovadă a calităţii sistemului nostru de conformitate şi o investiție pentru dezvoltarea durabilă a organizației noastre", a adăugat Mihai Berinde, Director al Departamentului de Afaceri Corporative şi Conformitate al OMV Petrom.

În urma aceluiași audit, OMV a devenit prima companie listată din Austria cu un Sistem de Management al Conformității în linie cu Standardul 980 al IDW.

Grupul Petrom

Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din sud-estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 8,8 miliarde euro în ultimii opt ani.

La sfârşitul anului 2012, Grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.

Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, Petrom a extins lanţul valoric al gazelor prin abordarea pieţei de electricitate. În acest context, Petrom a început operaţiunile comerciale la centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi şi la parcul eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.

În anul 2012 cifra de afaceri a Grupului a fost de 5.891 milioane euro, iar EBIT (Profit Înainte de Dobânzi şi Impozite) a fost de 1.270 milioane euro.

OMV, cea mai mare companie industrială publică din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. În Explorare şi Producţie, OMV activează în două ţări de bază, România şi Austria, şi deţine un portofoliu internaţional echilibrat. În Gaze şi Energie, OMV a vândut aproximativ 437 TWh gaze în 2012. În Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 22 milioane tone și deținea la finalul anului 2012 aproximativ 4.400 staţii de distribuţie în 13 ţări, inclusiv Turcia.

Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 1,62%, iar 7,74% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.